Polițiștii din Suceava au deschis un dosar penal după ce sediul unei societăți comerciale de pe strada Vasile Bumbac a fost spart, iar din interior a fost furat portofelul unui angajat.
Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată prin 112, în dimineața zilei de 23 septembrie 2026, în jurul orei 08:14, după ce reprezentanta societății a constatat că persoane necunoscute pătrunseseră în interiorul firmei.
Din primele verificări a rezultat că aceasta plecase de la sediu în seara precedentă, în jurul orei 19:00, lăsând ușa de acces asigurată. La revenirea în dimineața următoare, în jurul orei 08:00, a constatat că geamul ușii de acces era spart, iar în interior existau urme de răvășire.
La fața locului a fost solicitată echipa operativă din cadrul Biroului de Investigații Criminale.
Deși în sediul societății se aflau și telefoane mobile și echipamente IT, singurul bun reclamat ca fiind furat a fost portofelul unui angajat. În acesta se aflau documente de identitate și mai multe carduri bancare.
Angajatul a constatat ulterior că unul dintre carduri, emis de Revolut, fusese folosit în jurul orei 08:00 pentru o tranzacție de 6,5 lei la o cafenea din municipiul Suceava. Plata a fost însă respinsă.
Câteva ore mai târziu, în jurul orei 10:45, polițiștii au legitimat pe strada Nicolae Bălcescu un bărbat de 26 de ani, iar asupra acestuia au găsit portofelul furat, împreună cu documentele și cardurile bancare ale angajatului.
Bunurile au fost recuperate și restituite persoanei vătămate.
Potrivit datelor transmise de polițiști, bărbatul prezenta un comportament care a determinat dispunerea internării sale în Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Suceava. Înainte de internare, acesta a fost amprentat și fotografiat.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat, acces ilegal la un sistem informatic și tentativă la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale.














