Un incendiu puternic a izbucnit în dimineața zilei de 27 august 2026 la semiremorca unui autotren care circula pe E85, pe raza localității Drăgușeni.
Apelul la 112 a fost înregistrat în jurul orei 04:30.
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Fălticeni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea incendiului.
La sosirea echipajelor, focul se manifesta generalizat la semiremorca autotrenului, care era încărcată cu europaleți. Capul tractor fusese decuplat, astfel că flăcările nu s-au extins și asupra acestuia.
În urma incendiului au ars aproximativ 700 de europaleți, precum și semiremorca autotrenului.
Potrivit pompierilor, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost efectul termic produs în urma unei defecțiuni la sistemul de frânare al semiremorcii.

















