Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a lui Cristian Benedict Munteanu, în vârstă de 51 de ani, solist vocal și profesor de canto la Școala Populară de Artă „Ion Irimescu” din Suceava, acuzat că a urmărit cu mașina un adolescent de 14 ani care circula pe o trotinetă electrică, l-a acroșat intenționat și apoi l-a lovit cu piciorul în cap. Bărbatul, care efectua și curse de ridesharing, se află în arest preventiv și va fi judecat pentru tentativă de omor, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 21 iulie 2026, în jurul orei 18.50, în zona comunei Ipotești și a municipiului Suceava.
Potrivit rechizitoriului, adolescentul de 14 ani se afla împreună cu mai mulți prieteni, toți având trotinete electrice. O parte dintre tineri erau pe trotuar, iar ceilalți se aflau pe carosabil.
La un moment dat, în zonă a ajuns Cristian Benedict Munteanu, aflat singur la volanul unui autoturism Dacia Spring. Bărbatul ar fi început să claxoneze, nemulțumit că tinerii îi blocau trecerea. După ce aceștia s-au dat la o parte, șoferul a oprit în dreptul lor, a coborât geamul și a început să le adreseze cuvinte jignitoare.
Adolescentul de 14 ani s-a apropiat de autoturism, i-a arătat șoferului degetul mijlociu și a plecat cu trotineta în direcția municipiului Suceava.
Gestul minorului l-ar fi înfuriat pe bărbat, care a pornit imediat în urmărirea sa.
Potrivit anchetatorilor, profesorul de canto l-a urmărit pe adolescent aproximativ doi kilometri, de pe strada Tătărașii Noi din Ipotești până pe strada Madrid din municipiul Suceava. În timpul urmăririi, autoturismul s-ar fi apropiat periculos de mult de roata din spate a trotinetei.
Ajuns pe strada Madrid, Munteanu ar fi acroșat intenționat trotineta cu partea stângă a autoturismului, provocând căderea violentă a adolescentului.
Șoferul a oprit mașina, a coborât și s-a îndreptat nervos spre copilul căzut la pământ. În loc să-i acorde ajutor, bărbatul i-ar fi aplicat o lovitură puternică cu piciorul în cap.
Adolescentul purta o cască de protecție, însă lovitura a fost atât de puternică încât casca i-a sărit de pe cap și a ajuns pe carosabil.
După agresiune, inculpatul ar fi continuat să țipe la minor, reproșându-i comportamentul din trafic.
Mai multe persoane care au asistat la incident au început să strige la agresor să lase copilul în pace. La scurt timp, un bărbat a ieșit dintr-o locuință din apropiere și s-a îndreptat spre cei doi, moment în care Munteanu s-a urcat în autoturism și a plecat.
Adolescentul a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava.
Examinarea medico-legală a stabilit că impactul cu autoturismul i-a provocat leziuni care au necesitat între două și patru zile de îngrijiri medicale. Separat, lovitura cu piciorul în cap i-a provocat leziuni evaluate la încă una-două zile de îngrijiri medicale.
Deși rănile suferite de minor nu au fost deosebit de grave, procurorii au apreciat că manevra intenționată de acroșare a unei persoane aflate pe o trotinetă electrică putea avea consecințe fatale.
Anchetatorii consideră că inculpatul a prevăzut posibilitatea ca adolescentul să sufere răni grave sau chiar să moară în urma impactului, însă a continuat acțiunea.
În aceste condiții, acroșarea trotinetei a fost încadrată juridic drept tentativă de omor, lovitura cu piciorul în cap constituie o acuzație distinctă de lovire sau alte violențe, iar scandalul provocat în stradă a atras și acuzația de tulburare a ordinii și liniștii publice.
Cristian Benedict Munteanu a fost reținut la scurt timp după incident, iar la 22 iulie 2026 Tribunalul Suceava a dispus arestarea sa preventivă. Bărbatul a rămas în arest pe durata anchetei.
Dosarul a fost înaintat Tribunalului Suceava pentru judecată. Inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.














