Curtea de Apel Suceava a pronunțat o decizie definitivă într-un dosar de pornografie infantilă și corupere sexuală a minorilor, majorând pedeapsa aplicată inculpatului Cornea Claudiu și stabilind executarea unei condamnări de 9 ani și 3 luni de închisoare.
Instanța a respins ca nefondat apelul formulat de inculpat împotriva sentinței penale pronunțată de Tribunalul Suceava.
În același timp, instanța a admis apelul declarat de DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, a desființat în parte sentința apelată, a reținut cauza spre rejudecare și a procedat la reindividualizarea pedepselor.
Judecătorii au dispus descontopirea pedepsei inițiale de 7 ani și 5 luni de închisoare, înlăturând sporul de 1 an și 5 luni, ca urmare a schimbării încadrării juridice a faptelor de pornografie infantilă, prin includerea dispozițiilor privind participația penală (art. 31 lit. d Cod penal) și a formei agravante.
Astfel, inculpatul Cornea Claudiu a fost:
- condamnat la 4 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă, prevăzută de art. 374 alin. 1, 2 și art. 31 lit. d Cod penal;
- condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă în formă agravată, prevăzută de art. 374 alin. 1, 2, 31 lit. d și alin. (4) Cod penal.
În temeiul regulilor privind concursul de infracțiuni, instanța a contopit aceste pedepse cu pedeapsa de 1 an și 3 luni de închisoare aplicată anterior pentru coruperea sexuală a minorilor, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani și 3 luni de închisoare, formată din pedeapsa cea mai grea, de 7 ani și 6 luni, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1 an și 9 luni.
La data pronunțării deciziei, inculpatul se afla în arest preventiv în cadrul Penitenciarul Botoșani, iar instanța a dispus deducerea perioadei de arest preventiv de la 04.09.2025 până la zi.
Decizia este definitivă.
Numărul dosarului este 1033/86/2025.
Amintim că, la data de 11 martie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava au dispus reținerea lui Claudiu Cornea, în vârstă de 42 de ani (recidivist), cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă și coruperea sexuală a minorilor.
Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în intervalul februarie 2024 – februarie 2025, inculpatul a procurat, deținut, stocat și distribuit fișiere de tip video și foto în care apar minori manifestând comportamente sexuale.
De asemenea, probatoriul administrat a reliefat că, în luna februarie 2024, inculpatul prin intermediul unei platforme de socializare, a transmis unei victime în vârstă de 11 ani, mai multe imagini înfățișând minori în ipostaze sexuale explicite.
În urma perchezițiilor efectuate asupra sistemelor informatice aparținând inculpatului (telefon mobil, tabletă, unitate amovibilă de stocare a datelor) au fost identificate peste 200 de fișiere conținând materiale pornografice cu minori.
În ziua de 12.03.2025, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
În anul 2019, același Claudiu Cornea a ajuns pe mâinile autorităților după ce a abordat pe internet o fetiță de noua ani.
”Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, sub coordonarea D.I.I.C.O.T.- S.T. Cluj, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat din Suceava, bănuit de pornografie infantilă. La data de 22 august 2019, în urma colaborării cu polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, a fost efectuată o percheziție la domiciliul bărbatului, în vârstă de 36 de ani, din comuna Vadu Moldovei. În urma percheziției, au fost ridicate sisteme informatice, stick-uri de memorie, telefoane mobile, înscrisuri, pentru continuarea cercetărilor. Din cercetări a reieșit că, în cursul lunii august 2019, cel în cauză ar fi abordat pe o rețea de socializare o minoră de 9 ani, din Baciu, județul Cluj, pe care, în urma conversațiilor avute, ar fi determinat-o să-i trimită fotografii în ipostaze indecente. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Acesta a fost prezentat magistraților, care au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile”, arata IPJ Cluj la acea vreme.













