La data de 10 iunie 2022, în jurul orei 19.30, E.C. din comuna Dorna Arini a sesizat 112 cu privire la faptul că în urma unui scandal în familie, o cumnată a bătut-o.
E.C. și cumnata sa, C.C., locuiesc în același imobil. În jurul orei 19.10, între cele două a izbucnit un conflict, iar C.C. a lovit-o pe apelantă cu palma peste față și a tras-o de păr. Conflictul a fost aplanat de către cumnatul victimei, aflat de față la acest incident.
S-a procedat la completarea formularului de evaluare a riscului, rezultând că nu există risc iminent asupra victimelor, fapt pentru care nu s-a impus emiterea ordinului de protecție provizoriu.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „violență în familie”.