La data de 10 ianuarie 2023, o femeie de 57 de ani a ajuns la spitalul din Fălticeni. Acolo, aceasta a susținut că a fost agresată fizic, în urmă cu câteva zile, de către fiul și fostul său soț.
Conform femeii, în ziua de 5 ianuarie, în intervalul 18.00-19.00, aceasta se afla în curtea locuinței sale de pe raza municipiului Fălticeni, curte comună cu cea a fostului soț. La un moment dat, aceasta ar fi fost împinsă atât de fostul soț de 58 de ani, cât și de fiul acestora de 33 de ani. În urma acestor agresiuni femeia ar fi suferit leziuni la nivelul umărului drept. Din acea zi, femeia s-a mutat la concubinul său.
Potrivit fostului soț al femeii, în urmă cu câteva zile, femeia ar fi căzut singură în fața porții locuinței de două ori. Aceasta ar fi fost ridicată de către concubinul său, iar de atunci nu s-ar mai fi întors acasă.
În ziua de 10 ianuarie 2023, femeia și-a sunat fiul și i-a spus să vină după ea în Fălticeni pentru a o aduce cu mașina acasă. Aceasta i-ar fi spus tânărului că dacă o va refuza, aceasta se va adresa Poliției și va spune că a fost bătută de el și de tatăl lui.
De-a lungul timpului, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, femeia s-a adresat Poliției de mai multe ori pentur a sesiza faptul că fostul soț ar fi agresat-o, cât și pentru alte infracțiuni. În urma cercetărilor oamenilor legii, aceștia au constatat faptul că reclamațiile individei erau false.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru violență în familie.













