Au apărut noi detalii despre incendiul care a distrus un autoturism în noaptea de 9 spre 10 octombrie 2026, pe strada Epaminonda Bucevschi, din cartierul Ițcani al municipiului Suceava. Polițiștii au stabilit că focul ar fi fost provocat intenționat, iar proprietarul mașinii suspectează că incidentul ar avea legătură cu un conflict izbucnit cu vecinii, cu doar trei zile înainte, din cauza unui nuc din curtea sa.
Așa cum Știrea Sucevei a relatat inițial, incendiul a fost anunțat la 112, în jurul orei 01.15. La sosirea pompierilor, autoturismul ardea generalizat, existând riscul ca flăcările să se extindă la o altă mașină parcată în apropiere. Autoturismul a fost distrus în întregime, iar cel de-al doilea a suferit avarii la caroserie.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că mașina distrusă era un Volkswagen Polo de culoare albă, care nu mai era funcțional de aproximativ cinci ani.
Un detaliu important descoperit de anchetatori este că autoturismul nu avea acumulatorul conectat. Potrivit primelor constatări, incendiul ar fi fost provocat prin folosirea intenționată a unei surse de aprindere, cel mai probabil o țigară sau un alt obiect aprins, aruncat printr-un geam lăsat deschis.
Scandalul de la nuc, cu trei zile înainte de incendiu
Audiat de polițiști, proprietarul autoturismului a povestit că, pe 7 octombrie 2026, în jurul orei 18.00, a avut un conflict cu o vecină care venise la gardul proprietății sale și începuse să lovească și să scuture nucul din curte.
Bărbatul i-ar fi cerut femeii să înceteze, spunându-i că îi poate da el nuci dacă le cere frumos.
Potrivit declarației sale, vecina s-ar fi enervat și și-ar fi chemat soțul. Acesta ar fi început să îi adreseze injurii proprietarului și soției sale, amenințându-l că îi va da foc la curte.
Trei zile mai târziu, în jurul orei 01.00, proprietarul și soția sa au fost treziți de zgomote puternice auzite la poarta de acces. Când au ieșit afară, au descoperit că autoturismul Volkswagen Polo era cuprins de flăcări.
Bărbatul le-a declarat polițiștilor că îi suspectează pe cei doi vecini, pe fondul conflictului anterior, deși nu le cunoaște numele.
Deocamdată, suspiciunile proprietarului nu au fost confirmate de anchetatori, iar persoana care a provocat incendiul nu a fost identificată oficial.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru distrugere, cercetările urmând să stabilească cine a provocat incendiul și dacă există o legătură între acesta și conflictul cu vecinii.


















