Curtea de Apel Suceava a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni și de către partea civilă împotriva sentinței penale prin care inculpatul Valeriu C. a fost condamnat la 9 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
Pedeapsa inculpatului a fost majorată la un an și șase luni de închisoare cu suspendare.
Termenul de supraveghere stabilit este de doi ani.
De asemenea, magistrații au dispus și majorarea numărul de zile la inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Slatina sau Primăriei municipiului Fălticeni de la 50 de zile la 90 de zile.
Decizia este definitivă.
Numărul dosarului este 2436/227/2023.
La data de 16 iunie 2020, organele de poliţie au fost sesizate prin plângere prealabilă de către persoana vătămată cu privire la faptul că în seara zilei de 15 iunie 2020, în jurul orelor 19.00, inculpatul (soțul victimei), fiind la domiciliul comun din satul Găinești, a lovit-o cu o pompă de bicicletă la nivelul capului, spatelui şi mâinilor.
Victima și agresorul s-au căsătorit la data de 2 august 2015. Din căsătoria lor a rezultată o copilă.
În anul 2021, căsătoria celor doi a fost desfăcută prin acordul părților.
Începând cu data de 18 februarie 2023, persoana vătămată este căsătorită cu un alt bărbat.
În acest context, la data de 15 iunie 2020, în jurul orelor 19,00, persoana vătămată se afla la domiciliul său, împrejurare în care, la un moment dat, a revenit din sat inculpatul care, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără motiv, pe fondul purtării anterior a unor discuţii în contradictoriu, a început să o agreseze fizic pe soţia sa, lovind-o cu pompa de umflat roţile la bicicletă, cu pumnii şi cu palmele la nivelul corpului şi a feţei.
Cu ocazia audierii, persoana vătămată a arătat că: ”a intrat din nou în bucătărie, având în mâna dreaptă o pompă de umflat roţile la bicicletă care era prevăzută cu un furtun şi a început să mă lovească cu furtunul de la pompă peste corp. Văzând acestea, i-am zis soţului mei să iasă afară, împingându-l uşor şi spunându-i să se calmeze că nu-i bine ce face, însă acesta mai tare s-a enervat şi a continuat să mă lovească cu furtunul de la pompa de bicicletă”.
Din certificatul medico-legal a rezultat că persoana vătămată a avut nevoie de un număr de 16-17 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Fiind audiat în calitate de inculpat, bărbatul a recunoscut nuanţat comiterea infracţiunii arătând că a lovit-o pe soţia sa cu furtunul de la bicicletă peste spate şi cu palmele peste faţă, prinzând-o de reverul hainei circa 5 minute, însă arată că aceasta i-ar fi povestit că, în aceeaşi zi, ar fi fost lovită şi de către o bovină (taur) în zona spatelui.
Susţinerile inculpatului au fost infirmate de persoana vătămată care, fiind audiată la data de 30 august 2021 arătase că, după ce a fost agresată de acesta, s-a deplasat la părinţii ei unde a locuit timp de o lună, nu a fost lovită de taur şi nici nu i-ar fi povestit fostului său soţ că ar fi fost lovită de bovină.
Pentru verificarea veridicităţii celor declarate de inculpat referitoare la lovirea victimei de către o bovină (taur), i s-a solicitat consimţământul pentru a fi testat cu aparatul poligraf, inculpatul arătând că nu este de acord să fie testat întrucât suferă de mai multe probleme de sănătate.
Totodată, raportat la declaraţiile inculpatului, persoana vătămată a fost supusă testului poligraf iar prin raportul de constatare criminalistică s-a concluzionat că la întrebările relevante ale cauzei:
- La data de 15 iunie 2020 fostul soţ te-a lovit? Răspuns: DA;
- Te-a lovit cu pompa pentru bicicletă pe 15 iunie 2020? Răspuns :DA;
- Este adevărat că pe 15 iunie 2020 te-a lovit o bovină, când erai acasă la mama ta? Răspuns: NU, nu au fost evidenţiate reacţii specifice comportamentului simulat – subiectul este sincer.













