Un incendiu puternic a izbucnit marți seară, 8 septembrie 2026, în comuna Vicovu de Jos, mobilizând un număr important de forțe de intervenție. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, însă flăcările au produs pagube materiale importante.
Potrivit informațiilor transmise de pompieri, apelul la 112 a fost făcut la ora 20:56. La fața locului au intervenit pompierii militari de la Garda de Intervenție Vicovu de Sus, împreună cu lucrătorii serviciilor voluntare pentru situații de urgență din Vicovu de Jos, Bilca, Gălănești și Voitinel, cu cinci autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și un buldoexcavator.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișurilor unui adăpost de animale și al unei bucătării de vară, existând pericolul real ca focul să se extindă la casa de locuit și la alte construcții din apropiere. Intervenția a fost una de durată, incendiul fiind lichidat complet abia în jurul orei 02:00.
În urma flăcărilor au ars acoperișurile celor două construcții pe o suprafață totală de aproximativ 120 de metri pătrați. De asemenea, au fost distruse aproximativ 5 tone de fân, iar pereții portanți ai ambelor clădiri au fost degradați.
Din fericire, pompierii au reușit să salveze locuința gospodarului, precum și mai multe animale din gospodărie: două bovine, două caprine și 30 de păsări de curte.
La fața locului au ajuns și polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, care au constatat că incendiul a izbucnit la anexa gospodăriei și s-a propagat ulterior către acoperișul unei bucătării de vară aflate în imediata apropiere.
În timpul verificărilor, proprietarul, un bărbat în vârstă de 83 de ani, a oferit inițial explicația că ar fi încercat să incendieze un cuib de viespi, iar flăcările s-ar fi extins de acolo. Ulterior, acesta a revenit asupra declarației și a susținut că doar a observat zona cuibului, fără să poată spune cu exactitate cum a pornit focul.
În urma cercetării la fața locului, pompierii au stabilit drept cauză probabilă de izbucnire a incendiului un scurtcircuit produs la un cablu electric defect. Potrivit concluziilor acestora, focarul a fost localizat la adăpostul de animale, iar primul material care s-a aprins a fost izolația din plastic a cablului. De asemenea, cantitatea mare de furaje depozitate în anexă a favorizat dezvoltarea și propagarea rapidă a incendiului.
Atât proprietarul, cât și un membru al familiei au precizat că nu au suspiciuni cu privire la cauza producerii incendiului. Totodată, aceștia au arătat că imobilele afectate nu erau asigurate și că vor suporta din fonduri proprii costurile refacerii anexelor distruse.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru distrugere din culpă, cercetările urmând să fie continuate de lucrătorii Postului de Poliție Vicovu de Jos.


















