La data de 26 decembrie 2022, în jurul orei 23.50, printr-un apel la 112 a fost sesizat faptul că pe DN2, pe raza comunei Grănicești, în apropierea benzinăriei Lukoil, a avut loc un accident rutier între două autoturisme.
În acea seară, un tânăr de 19 ani conducea un autoturism marca Audi A4 pe DC 38, pe raza satului Românești. La intersecția cu DN2, acesta a efectuat un viraj la stânga intrând pe drumul național. În acel moment a fost acroșat din spate de un autovehicul marca Mercedes-Benz, care l-a proiectat în afara drumului.
La volanul autovehiculului marca Mercedes-Benz se afla Adrian S. (24 de ani), din satul/comuna Horodnic de Sus. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spitalul din Siret, unde i s-au recoltat două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Celălalt șofer a fost și el testat cu aparatul etilotest, rezultatul acestuia fiind negativ.
Nicio persoană nu a fost rănită.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

sursa foto: Facebook














