La data de 18 decembrie 2024, în jurul orei 14.00, a avut loc o coliziune între un autotren și un autoturism pe raza comunei Pojorâta (Pasul Mestecăniș).
Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.
În urma evenimentului, a rezultat o singură victimă, respectiv, șoferul autoturismului. Acesta a fost preluat de către echipajele medicale și paramedicale, i s-a acordat primul ajutor la fața locului, după care a fost transportat la Centrul de Primiri Urgențe Câmpulung Moldovenesc, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.