La data de 27 august 2023, în jurul orei 23.00, un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile între localitățile Gura Humorului și Capu Câmpului (DJ177C)
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului cu o autospecială pentru descarcerare cu sprijinul a două echipaje SAJ.
În eveniment au fost implicate două autoturisme. Celălalt autoturism a fost avariat ușor.
Șoferul mașinii răsturnate a fost găsit încarcerat și în stare de inconștiență. Acesta a fost extras și i s-au aplicat manevrele de resuscitare. Din nefericire, cadrele medicale au declarat decesul bărbatului de 57 de ani.
Ocupanții celuilalt autoturism nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.




















