Este în totalitate adevărat, ca jucător de cazino treci prin o mulţime de emoţii diferite. Te bucuri atunci când obţii un câştig mare, te întristezi după o sesiune de pariuri nereuşite dar îţi iei şi porţia de adrenalină şi de distracţie pentru care jocurile de noroc sunt renumite.
Tot acest amalgam de emoţii nu avea cum să treacă neobservat de către industria cinematografică aşa că ne putem bucura astăzi de un număr mare de pelicule care pun în evidenţă cazinoul şi jucătorii care îşi dau întâlnire în el. Ai văzut aceste filme? Dacă nu, iată ce îţi recomandăm!
California Split
Filmul este genul de comedie-dramă pe care o să îl adori cu siguranţă. Deşi lansat în 1974 regizorul Robert Altman surprinde cum nu se poate mai bine industria jocurilor de noroc dar mai ales psihologia jucătorilor şi emoţiile diverse pe care aceştia le trăiesc.
Pelicula aduce în prim plan aventura unică pe care 2 îndrăgostiţi de jocuri de noroc, Bill şi Charlie, aleg să o trăiască împreună. Interpretaţi magistral de către George Segal şi Elliot Gould, cei 2 îşi intersectează destinele datorită acestei pasiuni care îi pune pentru început într-o situaţie dificilă.
Sunt bătuţi şi jefuiţi de câte un alt jucător căruia reuşiseră să-i ia banii la un joc de cărţi. În această situaţie cei 2 jucători iau o decizie radicală, se vor duce la Reno în căutarea aventurii vieţii lor dar şi a unui câştig fabulos din jocurile de noroc.
Poate dacă aveau la dispoziţie un casino online ar fi rămas în oraşul lor natal dar aleg în schimb să plece la Reno, un nume de referinţă în industria cazinourilor din America. Îşi vând ce mai aveau şi decid că este timpul să îşi cumpere 2 bilete de autobuz care să-i ducă la destinaţie.
Şansa le surâde încă de la plecare pentru ca Bill îl zăreşte pe peron pe cel care îi bătuse şi îi jefuise aşa că se răzbună, îl bate şi îl jefuieşte la rândul său. Cu bani în plus, cei 2 ajung la concluzia că trebuie să îşi pună banii laolaltă şi Bill, ca jucător experimentat, să îi înmulţească într-un joc de poker.
Bill nu dezamăgeşte şi are o serie de câştiguri succesive de unde câştigă în total 82000 de dolari, suma pe care decid să o împartă. Charlie alege să îşi încerce şi el norocul în Reno în timp ce Bill consideră că este timpul să se întoarcă acasă aşa că cei 2 se despart amical şi pleacă pe drumuri diferite.
The Hustler
Deşi filmul este realizat şi lansat în 1961, prezintă cum nu se poate mai bine trăirile sufleteşti ale unui jucător de biliard. Aflat pe culmea succesului, Eddie Felson, interpretat de către Paul Newman, este un jucător de succes dar care are un comportament distructiv.
În dorinţa sa de a arăta că este cel mai bun jucător de biliard îi provoacă la întrecere pe Minnesota Fals la un meci de biliard pe sume considerabile. Orgoliul sau din păcate nu îl ajută să câştige competiţia aşa că Eddie îşi pierde şi banii dar se şi prăbuşeşte moral.
În plus managerul care îi fusese alături îl părăseşte aşa că Eddie intră într-o pasă neagră din care se pare că nu mai are şanse să iasă. Şansa însă îi zâmbeşte din nou aşa că decide într-un final să bată palma cu un alt manager, cel mai crunt din branşă, Bert Gordon.
Acesta îl asigură pe Eddie că o să îl aducă la forma care îl consacrase şi îi propune să participe la încă un turneu. Dar deşi începe să îşi recapete forma de invidiat Eddie este pus în faţa unei dileme existenţiale, să continue sau să îşi piardă identitatea şi iubita care îi fusese întotdeauna la greu.
Cu multiple nominalizări la premiile Oscar, filmul Hustler a reuşit cucerirea a 2, Oscar pentru cea mai bună imagine într-un film alb-negru şi Oscar pentru cele mai bune decoruri într-un film alb-negru.
Filmul este unul de calitate şi dacă acest lucru nu te convinge să îl urmăreşti poate faptul că a fost selectat în 1997 de către Biblioteca Congresului American o să facă acest lucru. La numai 6 ani distanţă, în anul 2003, filmul a fost depozitat în Arhiva de Filme a Academiei, pentru ca şi generaţiile viitoare să se bucure de el, ceea ce indică fără drept de apel calitatea superioară de care filmul dă dovadă.
The Cincinnati Kid
Dacă îţi era dor de Steve McQueen în filmul cu acest titlu o să îl întâlneşti în rolul unui jucător de poker din perioada Depresiei care vrea să ajungă numărul 1 în domeniu. Aşa se face că Eric Stoner, eroul nostru aflat în plină ascensiune în New Orleans îl provoacă la un joc de poker pe Lancey Howard, considerat cel mai bun la acest joc.
Ca să îşi facă încălzirea, Lancey organizează la rândul lui un joc de poker în compania milionarului William Slade. După 30 de ore de joc acesta reuşeşte să câştige 6000 de dolari de la coruptul milionar şi se consideră pregătit pentru întâlnirea cu Kid.
Jocul de poker debutează a doua zi însă la masa de joc se găsesc 6 jucători. Confruntarea începe şi Kid reuşeşte să câştige câteva poturi mari, zdruncinându-i încrederea lui Lance. Totuşi, acesta îşi revine şi în mâna finală reuşeşte să îl învingă pe Kid cu o chintă de culoare.
Kid nu numai că pierde toţi banii pe care îi avea dar îi rămâne dator lui Lance cu suma de 5000 de dolari. Acesta îl înjoseşte şi îi spune că întotdeauna o să rămână numărul 2 la jocul de poker aşa că Eric “The Kid” părăseşte trist hotelul unde se ţinuse partida.
Iese din hotel şi îi dă o monedă băiatului care lustruia pantofi, acelaşi băiat cu care se deschide şi filmul. Imediat după colţ însă se întâlneşte cu cel mai bun prieten al său, Christian, cu care se îmbrăţişează călduros!
Concluzie
Dacă nu ai vizionat până acum aceste filme este cazul să o faci cât mai repede şi dacă consideri necesar chiar cu familia sau prietenii. Sunt filme de referinţă în cinematografia mondială şi pun cum nu se poate mai bine în evidenţă jucătorii şi trăirile lor intense. Vizionare plăcută!