La data de 31 octombrie 2025, în jurul orei 02.43, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au fost sesizați prin 112 de către o femeie, din comuna Gălănești, cu privire la faptul că a fost victima unei agresiuni fizice.
În urma verificărilor, s-a stabilit că, în noaptea de 30 spre 31 octombrie, în jurul orei 00.30, femeia se afla în locuința unui bărbat, din comuna Voitinel, împreună cu concubinul ei.
Între cei doi a izbucnit o discuție aprinsă, pe fondul consumului de alcool al bărbatului. Conflictul a degenerat, iar individul a lovit-o pe femeie cu palma peste față.
Victima nu a suferit leziuni vizibile și nu a solicitat îngrijiri medicale. De asemenea, nu a dorit emiterea unui ordin de protecție provizoriu, deși polițiștii i-au explicat drepturile prevăzute de lege și i-au pus la dispoziție formularul de cerere.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru violență în familie.













