Familia preotului sucevean Dumitru Airinei a anunțat faptul că unul dintre fiii acestuia s-a stins din viață.
”În aceste clipe de adâncă tristețe, este foarte greu să-ți găsești cuvintele pentru că nimic nu-ți mai poate mângâia sufletul. Este foarte trist, dureros și nedrept ca un copil să-și părăsească părinții astfel. Răzvan va rămâne mereu în inimile noastre. Suflețelul lui bun și blând a plecat la ceruri mult prea devreme. Momentele pe care le-a împărtășit cu noi vor vorbi mereu despre persoana minunată care a fost. Cei care l-ați cunoscut, îl veți găsi de acum în sufletul și în gândul vostru, în rugăciunile și inimile voastre, cu zâmbetul pe buze și plin de energie, așa cum îl știam cu toții pe iubitul nostru Răzvan”, a Lucia Airinei, soția preotului Dumitru Airinei.
Trupul neînsufleţit al lui Răzvan Airinei va fi depus începând de miercuri, 8 martie, la Biserica ”Sf. Simion” (Turnu Roșu) din Suceava.
Înmormântarea va avea loc vineri, 10 martie, ora 12.00, în cimitirul Bisericii ”Sf. Simion”.













