La data de 19 iunie 2025, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Marginea au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, emise de Judecătoria Rădăuți, pe numele a doi bărbați din comuna Dornești, județul Suceava.
Este vorba despre Ruben Bucevschi, de 26 de ani, și Iulian-Constantin Cornea, de 41 de ani, ambii condamnați la câte 5 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Cei doi au fost găsiți acasă, conduși la sediul Poliției Municipiului Rădăuți, iar ulterior escortați și încarcerați la Penitenciarul Botoșani.
La data de 27 iulie 2024, un agent de pază a preluat din Agigea în pază împreună cu un martor o garnitură de tren care transporta vagoane cisternă încărcate cu motorină, având ca destinaţie o firmă din Dornești, județul Suceava.
La data de 29 iulie 2024, în jurul orei 13.00 au ajuns în staţia CF Dorneşti, rămând în continuare să păzească garnitura de tren până ce motorina din vagoane era descărcată iar, ulterior, împreună cu colegul său, urmau să se întoarcă acasă.
La câteva zile după sosirea garniturii în staţia CF Dorneşti, aceasta a fost introdusă în sediul firmei menționate pentru descărcare. Datorită unor probleme organizatorice, în data de 5 august 2024, în jurul orelor 18.00, garnitura de tren (care cuprindea un număr de 52 de vagoane încărcate cu motorină), a fost relocate şi garată la linia 15 a staţiei CF Dorneşti, fiind preluată în pază de către cei doi agenți de pază.
După preluarea în pază a vagoanelor cisternă, unul dintre agenții de pază a verificat integritatea sigiliilor de la vagoane, împrejurare în care nu a constatat nicio neregulă. Colegul său a precizat că după verificarea fiecărui vagon aplica suplimentar peste sigiliu şi un colier de plastic. Acesta a precizat constant pe parcursul procesului penal, inclusiv în mod nemijlocit în faţa instanţei de judecată că până la sosirea inculpaţilor a verificat integritatea tuturor sigiliilor, iar acestea erau intacte.
În jurul orei 19.30 – 20.00, persoana vătămată a fost abordată direct de două persoane, identificate, ulterior, în persoana inculpatului Iulian Constantin Cornea și a soției sale, inculpatul spunându-i că au venit „la goale”, adică că vor să sustragă motorină din vagoanele goale (care mai aveau puțin combustibil în ele).
Agentul de pază le-a transmis acestora că vagoanele pe care le are în pază sunt pline și le-a solicitat să părăsească zona, cei doi conformându-se, plecând spre zona în care locuiesc (aflată la circa 400 m). Ulterior, în jurul orei 20.16, Iulian Constantin Cornea a fost surprins de camera de supraveghere instalată în pasajul de cale ferată în timp ce se deplasa cu bicicleta dinspre locuința sa (situată la 50 m față de pasaj) către centrul localității Dornești, având pe bicicletă un recipient de 5 litri în interiorul căreia se afla un lichid de culoare galbenă, asemănător combustibililor.
La ora 20.34, Iulian Constantin Cornea s-a întors prin același pasaj de cale ferată tot pe bicicletă însă fără a mai avea recipientul asupra sa și, fiind însoțit de către Ruben Bucevschi. Acesta din urmă avea în mână un recipient din plastic asemănător cu cele ridicate de către organele de poliție, recipientul fiind special adaptat pentru a fi atârnat la vana de golire a vagoanelor cisternă.
Conform declarației agentului de pază, în jurul orei 20.45, cei doi inculpați au venit spre el, în zona vagoanelor cisternă, dinspre liziera alăturată, având în mână fiecare câte 2 canistre/găleţi (de câte 20-30 litri fiecare) și au încercat să îl convingă să îi lase să fure motorină spunându-i că îi vor da o cafea. El i-a refuzat categoric, inculpaţii insistând că dacă îi lasă, îi dau 2 bețe (jargon folosit pentru suma de 200 lei).
Agentul de pază a refuzat oferta de a le permite să fure motorină. Cei doi inculpaţi au tot insistat pe lângă paznic să le permită să sustragă motorină timp de circa 10 minute, perioadă în care paznicul patrula iar aceştia îl urmăreau şi îl rugau insistent. În tot acest interval de timp, persoana vătămată nu s-a intersectat deloc cu colegul său. Întrucât i-a tot refuzat, fiind în dreptul ultimului vagon, Ruben Bucevschi a devenit agresiv. Acesta l-a împins pe agentul de pază, punându-l la pământ, lovindu-l în zona feţei, după care s-a urcat cu genunchii pe pieptul său și l-a strâns de gât.
În acest timp, Iulian Constantin Cornea asista la violențele exercitate de către tovarășul său asupra agentului de pază, creându-i acestuia o puternică stare de temere. În timpul agresiunii, victima a reușit să scape de acțiunile violente exercitate asupra sa, după care s-a îndreptat spre vagoane în direcția podului de pe râul Suceava (cum se merge spre gară) spre locul unde se afla colegul său.
După o distanță de circa 3-4 vagoane, victima a observat că cei doi inculpați s-au oprit şi a văzut cum Iulian Constantin Cornea a rupt sigiliul unui vagon și a deschis robinetul pentru a fura motorină. Martorul a văzut cum a ţâşnit motorina iar Iulian Constantin Cornea a pus un recipient pentru a-l umple cu motorină, acelaşi lucru făcându-l şi Ruben Bucevschi.
Victima a observat că cei doi inculpaţi sustrăgeau motorină, având în vedere violenţele la care a fost suspus şi fiindu-i frică să nu fie lovit din nou, agentul de pază și-a continuat deplasarea anunțându-i imediat prin telefon pe colegul său și pe șeful său de la București, cu privire la cele întâmplate, respectiv că a fost bătut şi i s-a rupt sigiliul la un vagon pentru a se fura motorină.