La data de 15.11.2024, în jurul orei 17:10, Secția de Poliție Rurală Ipotești a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe raza comunei Bosanci s-a produs un accident rutier cu implicarea unui moped și a unui tractor agricol.
Din primele verificări efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier – Poliția Municipiului Suceava s-a stabilit că pe DC 70A, de pe raza comunei Bosanci, un moped pe care se aflau doi minori în vârstă de 15 ani și respectiv de 13 ani și 11 luni, ambii din comuna Bosanci, a intrat în depășirea unui tractor agricol condus de către un bărbat de 67 de ani din comuna Bosanci, intrând în coliziune cu acesta.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea minorului de 15 ani și decesul minorului de 13 ani și 11 luni. Șoferul tractorului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând ca în cadrul cercetărilor să se stabilească cu exactitate care dintre cei doi minori a condus mopedul implicat în accident, precum și dinamica exacta a producerii evenimentului rutier.














