La data de 24 aprilie 2026, ora 15.25, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Adâncata au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un bărbat cu privire la izbucnirea unui incendiu la o anexă a unei locuințe din localitatea Mitocu Dragomirnei.
Din primele verificări, s-a stabilit că imobilul aparține lui O.H., fiind compus din locuință și o anexă utilizată ca depozit de furaje, adăpost pentru animale, garaj și magazie de unelte.
În jurul orei 15.20, apelantul, aflat în grădina locuinței sale, a observat că acoperișul anexei a luat foc, motiv pentru care a sunat imediat la 112 și l-a anunțat telefonic și pe proprietar, care se afla în municipiul Suceava.
În momentul izbucnirii incendiului, acasă se afla doar soția proprietarului. Revenit în grabă de la Suceava, bărbatul a constatat că incendiul se manifesta violent.
Într-un gest disperat, vecina familiei, Ioana Maria C., a încercat să salveze animalele din interiorul anexei. În timp ce se apropia de construcție, din cauza temperaturilor extrem de ridicate, aceasta a suferit arsuri de gradul II pe aproximativ 40% din suprafața corpului.
Femeia a fost preluată de un echipaj SMURD și transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, pentru îngrijiri medicale.
La fața locului au intervenit trei echipaje ISU Suceava și un echipaj SVSU Mitocu Dragomirnei, care au reușit localizarea și lichidarea incendiului. La sosirea pompierilor, focul se manifesta generalizat, atât la acoperiș, cât și în interiorul anexei.
În urma incendiului au fost distruse: o anexă de aproximativ 300 mp, 8 tone de porumb, 4 tone de grâu și 4 tone de orz, unelte electrice și mecanice, materiale de construcții, aproximativ 4 metri cubi de scândură, un utilaj Bobcat, 100 de găini și 48 de panouri fotovoltaice.
Prejudiciul nu a fost estimat la momentul intervenției.
Potrivit concluziilor preliminare ale pompierilor, cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit electric la panourile fotovoltaice, neexistând suspiciuni de incendiere intenționată.
Locuința nu a fost afectată, iar imobilele învecinate nu au fost puse în pericol, fiind situate la o distanță de aproximativ 50 de metri.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru distrugere din culpă și vătămare corporală din culpă.



















