Au apărut noi detalii despre cele două incidente petrecute duminică, 25 octombrie 2026, la târgul de cai din comuna Satu Mare, unde un adolescent de 16 ani și un bărbat de 33 de ani au fost răniți în împrejurări diferite. Ambele victime au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar polițiștii au deschis două dosare penale pentru vătămare corporală din culpă.
Potrivit cercetărilor efectuate de polițiști, târgul de cai a fost organizat pe islazul comunei Satu Mare, în intervalul orar 08.00–16.00.
Primul incident a avut loc în jurul orei 08.49, când polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Marginea au fost sesizați prin 112, de către reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, cu privire la rănirea unei persoane.
Din verificări a reieșit că un cal care s-a dezlegat a început să alerge prin zona târgului, punând în pericol persoanele prezente.
Un adolescent de 16 ani a încercat să oprească animalul, prinzându-l de ham. În acel moment, calul l-a trântit pe băiat într-un copac, provocându-i leziuni la nivelul capului și abdomenului.
La fața locului a intervenit un echipaj medical, care i-a acordat primele îngrijiri. Ulterior, adolescentul a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți pentru investigații și tratament de specialitate.
La numai 34 de minute distanță, în jurul orei 09.23, a fost semnalat un al doilea incident, tot în cadrul târgului de cai.
De această dată, victima a fost un bărbat de 33 de ani, din comuna Ciprian Porumbescu, care încerca să coboare un cal dintr-o camionetă.
În timpul manevrei, animalul l-a lovit cu copita, provocându-i leziuni la nivelul capului.
Bărbatul a primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind diagnosticat cu o plagă superficială în zona parietală. Ulterior, potrivit raportului poliției, acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Amintim că, potrivit informațiilor medicale transmise inițial, adolescentul de 16 ani a suferit un traumatism cranio-cerebral minor și o contuzie toracică, în timp ce bărbatul de 33 de ani prezenta un traumatism cranio-cerebral de gravitate medie și era confuz.
Din cercetările polițiștilor rezultă că cele două persoane au fost rănite în împrejurări diferite, primul incident fiind provocat de un cal care s-a dezlegat, iar al doilea producându-se în timpul descărcării unui cal dintr-o camionetă.
Pentru fiecare dintre cele două incidente, polițiștii au întocmit câte un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.













