La data de 14 februarie 2024, pe la ora 22.45, o femeie din satul Dolheștii Mici, comuna Dolhești, a sunat la 112 și a sesizat faptul că are un scandal în familie.
În acea seară, apelanta se afla la locuința de domiciliu împreună cu fiii săi.
La un moment dat, soțul acesteia a ajuns acasă beat, ocazie cu care a început să provoace scandal. Acesta a mers și a trezit-o din somn pe soția lui, pe care a lovit-o și a amenințat-o cu acte de violență.
Polițiștii au completat formularul de evaluare a riscului, din care a rezultat că nu se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru violență în familie și amenințare.













