Un bărbat de 46 de ani, din Gura Humorului, a fost reținut pentru 24 de ore după ce și-ar fi amenințat nepotul cu moartea și cu acte de violență, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi între cei doi.
Incidentul s-a produs în data de 12 august 2026, în jurul orei 15.30.
Poliția Orașului Gura Humorului a fost sesizată direct de o femeie, care a reclamat faptul că fiul său, în vârstă de 34 de ani, ar fi fost amenințat de unchiul său, Iulian Paraliuc (46 de ani), ambii din Gura Humorului.
Un echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului, unde i-a identificat pe cei implicați.
Și-ar fi amenințat nepotul cu moartea în curtea comună
Din verificările efectuate de polițiști a rezultat că, în jurul orei 15.30, Iulian Paraliuc se afla în curtea comună a locuințelor, moment în care l-ar fi observat pe nepotul său.
Potrivit anchetatorilor, pe fondul relațiilor conflictuale existente între cei doi, bărbatul s-ar fi enervat și, de la distanță, i-ar fi adresat nepotului amenințări cu moartea și cu acte de violență.
Polițiștii susțin că afirmațiile și comportamentul acestuia i-ar fi provocat victimei o puternică stare de temere.
Victima a formulat plângere împotriva unchiului său, iar polițiștii au deschis dosar penal pentru infracțiunea de amenințare.
În aceeași zi, s-a dispus continuarea urmăririi penale față de Paraliuc, în calitate de suspect.
Obligat să stea la cel puțin 10 metri de nepot
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că a fost emis și un ordin de protecție provizoriu în favoarea lui Berariu Romică.
Prin această măsură, Paraliuc a fost obligat să păstreze o distanță de minimum 10 metri față de nepotul său și față de locuința acestuia.
Având în vedere împrejurările în care s-ar fi produs incidentul și starea de pericol constatată de anchetatori, polițiștii au dispus, în data de 12 august, reținerea pentru 24 de ore a lui Paraliuc.
Bărbatul urma să fie încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.
Cercetările sunt continuate pentru infracțiunea de amenințare, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.














