Un copil în vârstă de 9 ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de o autoutilitară Mercedes-Benz pe Aleea Lalelelor din municipiul Suceava. Din primele verificări efectuate de polițiști a rezultat că minorul traversa strada printr-un loc nepermis și fără să se asigure.
Accidentul s-a petrecut luni, 9 noiembrie 2026, în jurul orei 16.00, iar Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată despre producerea evenimentului rutier la ora 16.09.
Potrivit cercetărilor, conducătorul unei autoutilitare Mercedes-Benz circula pe bulevardul George Enescu, venind dinspre Calea Obcinelor.
În momentul în care a efectuat virajul la stânga pentru a intra pe Aleea Lalelelor, șoferul a surprins și acroșat un băiat de 9 ani, care se angajase în traversarea străzii de la stânga la dreapta, raportat la direcția de deplasare a autoutilitarei.
Din primele verificări a rezultat că minorul traversa neregulamentar, printr-un loc nepermis și fără să se asigure corespunzător.
În urma impactului, copilul a suferit leziuni ușoare, fiind necesară intervenția unui echipaj SMURD.
Băiatul a fost preluat de paramedici și transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.
În urma evaluării medicale, acestuia i-a fost stabilit diagnosticul de „contuzionat ușor prin accident rutier”.
Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Suceava continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.













