Polițiștii din cadrul SPR 7 Mălini, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Suceava, au desfășurat la 29 septembrie 2026 o acțiune pe linie silvică, în urma căreia au fost descoperite nereguli la două societăți comerciale din zona Slatina.
La societatea SC TISA VERDE SRL, cu punct de lucru în satul Găinești, comuna Slatina, verificările privind concordanța dintre stocul fizic și cel scriptic din SUMAL 2.0 au scos la iveală materiale lemnoase fără acte de proveniență.
Este vorba despre 2,393 mc de lemn rotund pentru construcții din rășinoase, 2,47 mc de resturi de lemn de rășinoase și 3,247 mc de cherestea de rășinoase, în valoare totală de 3.245 de lei. Întreaga cantitate a fost confiscată.
În timpul controlului, polițiștii au mai constatat că, la data de 4 august 2026, cu ocazia emiterii unui aviz pentru 47,778 mc de cherestea tivită cu destinația SC COSTRANS FOREST SRL, administratorul societății ar fi introdus în SUMAL 2.0 date necorespunzătoare realității.
Potrivit polițiștilor, marfa înscrisă în aviz nu ar fi părăsit în realitate depozitul, deși documentele indicau contrariul.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru fals informatic, cercetările urmând să fie continuate de polițiștii din cadrul SPR 7 Mălini.
Un al doilea control a fost efectuat la SC COSTRANS SRL, cu punct de lucru în satul Slatina.
Și aici, compararea stocului fizic cu cel înregistrat în SUMAL 2.0 a scos la iveală diferențe. Polițiștii și inspectorii silvici au constatat existența în depozit a 60,292 mc de material lemnos fără acte de proveniență, cu o valoare de 14.058 de lei.
Cantitatea a fost confiscată.
Totodată, ambele societăți au fost sancționate contravențional, în baza Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.














