”Știrea Sucevei” desfășoară campania ”Toarnă-ți dealerul” – dacă ai informații despre persoane care vând droguri în județul Suceava sau orice alt județ al țării, cât și în penitenciarele din România, ne poți scrie anonim. Restul e treaba noastră.
Nouă persoane – o femeie și opt bărbați – au fost arestate preventiv pentru 30 de zile într-un dosar instrumentat de DIICOT – Biroul Teritorial Covasna, fiind cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă. Doi dintre inculpați sunt cercetați și pentru trafic de droguri de risc.
Potrivit anchetatorilor, gruparea ar fi fost constituită începând din februarie 2026 și ar fi funcționat într-o structură piramidală, având ca scop obținerea de bani din distribuția și vânzarea țigaretelor provenite din contrabandă.
Membrii grupării ar fi avut roluri bine stabilite. O parte dintre ei ar fi introdus țigaretele în România din Ungaria, folosind autocamioane cu care efectuau deplasări în țara vecină, iar ceilalți ar fi identificat cumpărători și ar fi organizat vânzarea mărfii în județele Covasna și Brașov.
Anchetatorii susțin că plata țigaretelor se făcea fie în momentul predării, fie ulterior, după epuizarea stocului, într-un sistem asemănător scadenței unei facturi din comerțul legal.
În timpul cercetărilor au fost indisponibilizate mai multe transporturi care însumau peste 143.000 de țigarete de contrabandă.
În plus, doi dintre inculpați ar fi procurat și vândut aproximativ 650 de grame de canabis pentru suma de 20.000 de lei. Cantitatea a fost indisponibilizată de anchetatori.
În cadrul operațiunii au fost efectuate 64 de percheziții domiciliare, în urma cărora au fost găsite și ridicate peste 85.000 de țigarete, aproximativ 1,1 kilograme de canabis, diferite cantități de cocaină și amfetamină, precum și sume importante de bani: 444.460 de lei și 25.395 de euro, alături de sume în forinți și dolari americani.
Anchetatorii au mai ridicat un pistol airsoft, dispozitive de stocare a datelor, articole pirotehnice, înscrisuri și alte mijloace de probă.
În total, dacă sunt luate în calcul atât transporturile indisponibilizate anterior, cât și țigaretele găsite la percheziții, ancheta vizează peste 228.000 de țigarete de contrabandă.
La data de 30 septembrie, procurorii DIICOT au dispus reținerea celor nouă inculpați, iar ulterior Tribunalul Covasna a decis arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.
Operațiunea a fost desfășurată de DIICOT împreună cu polițiștii de combatere a criminalității organizate și de investigare a criminalității economice, cu sprijinul mai multor structuri de poliție și jandarmerie din Covasna, Brașov, Harghita, Hunedoara și Prahova.
Persoanele cercetate beneficiază, pe parcursul procesului penal, de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile prevăzute de lege.


























