Cinci persoane au fost rănite într-un accident rutier produs în seara zilei de 26 august 2026, pe strada Calea Bucovinei din orașul Vicovu de Sus.
Accidentul s-a produs în jurul orei 22:50.
Potrivit polițiștilor, o tânără, în vârstă de 18 ani, din comuna Brodina, conducea un autoturism Volkswagen Polo dinspre Vicovu de Sus către Straja.
Într-o curbă la dreapta, pe un carosabil umed, tânăra nu ar fi adaptat viteza, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și ar fi pătruns pe contrasens.
Acolo, Volkswagenul a intrat în coliziune frontală cu un autoturism Dacia Sandero, condus regulamentar de către o femeie, în vârstă de 52 de ani, din municipiul Rădăuți.
În urma impactului, ambele autoturisme au fost avariate, iar cele două șoferițe și trei pasageri din Volkswagen au fost răniți.
La fața locului au intervenit două echipaje SMURD și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean, victimele fiind transportate la Spitalul Municipal Rădăuți.
Potrivit datelor medicale, tânăra șoferiță a suferit o contuzie la genunchiul drept și este suspectă de fractură la membrul inferior stâng.
A doua șoferiță a fost diagnosticată cu traumatism cervical, traumatism de bazin, contuzie toracică și contuzie la brațul stâng.
Dintre pasagerii aflați în Volkswagen, un bărbat a suferit un traumatism cranio-cerebral, altul a fost diagnosticat cu traumatism cranio-facial și excoriații faciale, iar o femeie cu traumatism cranio-facial.
Ambele conducătoare auto au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate de lucrătorii Poliției Orașului Vicovu de Sus.














