Un bărbat de 51 de ani, din comuna Satu Mare, s-a ales cu un ordin de protecție provizoriu și o amendă de 1.500 de lei, după ce, aflat sub influența alcoolului, a provocat un scandal în familie, reproșându-i fiului său de 15 ani că se întoarce târziu acasă și adresându-i soției acuzații privind comportamentul acesteia.
Incidentul s-a petrecut miercuri dimineață, 4 noiembrie 2026, în jurul orei 07.30, în timp ce adolescentul se pregătea să plece la școală.
Tatăl, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a început să-i reproșeze băiatului că obișnuiește să revină la domiciliu la ore târzii.
Mama adolescentului, în vârstă de 49 de ani, a intervenit în discuție, moment în care bărbatul și-a îndreptat reproșurile către aceasta.
Individul a început să-i adreseze soției cuvinte și expresii jignitoare, acuzând-o de comportament imoral.
La ora 08.03, femeia a sunat la 112 și a reclamat că soțul său, aflat în stare de ebrietate, provoacă scandal și scoate lucrurile din casă.
La fața locului au intervenit polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Marginea, care au efectuat verificări și au întocmit formularul de evaluare a riscului pentru adolescent, în prezența mamei sale.
În urma evaluării, polițiștii au constatat existența unui risc iminent pentru viața și integritatea minorului, fiind dispusă emiterea unui ordin de protecție provizoriu împotriva tatălui.
Prin ordinul emis pentru o perioadă de cinci zile, bărbatului i s-a impus să păstreze o distanță de minimum 100 de metri față de soție și fiul său, precum și față de locuința acestora, locul de muncă și unitatea de învățământ.
Femeia a declarat că nu a fost victima vreunei fapte de natură penală și că nu dorește să depună plângere împotriva soțului. De asemenea, aceasta a refuzat utilizarea unui sistem electronic de supraveghere.
În urma incidentului, bărbatul de 51 de ani a fost sancționat contravențional cu o amendă de 1.500 de lei, în baza Legii nr. 61/1991.













