La data de 16 octombrie 2026, în jurul orei 13.20, pe strada Gheorghe Doja din municipiul Suceava, a izbucnit un scandal între patru persoane aflate în două autoturisme, un BMW X3 și un Audi. Conflictul a degenerat într-o bătaie în mijlocul străzii, fiind necesară intervenția polițiștilor.
Două femei, în vârstă de 37 și 54 de ani, se deplasau cu autoturismul BMW X3, venind dinspre Secția de Poliție Burdujeni, când au fost abordate în trafic de o femeie de 39 de ani și un tânăr de 22 de ani, aflați într-un Audi.
Toate cele patru persoane au coborât din mașini și au început să-și adreseze reciproc injurii și expresii jignitoare. La scurt timp, conflictul verbal a degenerat într-o altercație fizică, persoanele implicate agresându-se reciproc.
În urma bătăii, cele două femei din BMW prezentau urme ușoare de agresiune, motiv pentru care a fost solicitat un echipaj de ambulanță.
Ulterior, femeia de 39 de ani și tânărul de 22 de ani s-au prezentat la Secția de Poliție Burdujeni, unde au anunțat că doresc să depună plângeri pentru lovire sau alte violențe împotriva celor două ocupante ale BMW-ului.
Totodată, femeia de 39 de ani a reclamat că, în timpul altercației, și-a pierdut telefonul mobil. În urma verificărilor, polițiștii au găsit aparatul în apropierea locului în care avusese loc conflictul.
La rândul lor, cele două femei din BMW au anunțat că intenționează să depună plângeri penale împotriva ocupanților autoturismului Audi.
Polițiștii le-au adus la cunoștință tuturor persoanelor implicate dreptul de a solicita emiterea unui ordin de protecție provizoriu, însă acestea au refuzat.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru patru infracțiuni de lovire sau alte violențe, cercetările fiind continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs altercația.














