La data de 8 iunie 2024, în jurul orei 14.50, polițiștii din cadrul Secției Urbane Burdujeni – Poliția Municipiului Suceava, au oprit autoutilitara condusă de către un bărbat de 60 ani, constatând faptul că are ITP-ul expirat și faptul că șoferul transporta alcool etilic netimbrat.
Astfel, în urma controlului autoutilitarei au fost identificate printre mai multe produse alimentare, un număr de 9 baxuri cu o substanță incoloră avand un miros specific de alcool.
Având în vedere aspectele constatate, în temeiul art. 292 Cod procedură penală, echipa operativă s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de „deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul Romaniei a produselor accizabile supuse marcarii, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzator ori cu marcaje false peste limita a 40 litri alcool etilic”, întocmidu-se dosar de cercetare penală.
Cantitatea de alcool a fost ridicată pentru continuarea cercetărilor. Totodată s-a dispus indisponibilizarea si ridicarea autovehiculului în valoare de aproximativ 12.000 euro.













