Comisarii Gărzii de Mediu Suceava au amendat cu 60.000 de lei o societate comercială care a început lucrările de amenajare a unei platforme balastate, destinată încărcării și descărcării mărfurilor industriale, fără să dețină autorizația de mediu obligatorie.
În urma unui control efectuat la fața locului, inspectorii au constatat că firma executase deja lucrări de decopertare, terasare și excavare. Totodată, în zona verificată au fost descoperite deșeuri lemnoase, materiale plastice și blocuri de beton provenite din activitatea de șantier, depozitate necorespunzător.
Pentru desfășurarea lucrărilor fără actele de reglementare necesare, societatea a fost sancționată cu o amendă de 60.000 de lei, în baza OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului. De asemenea, firma a primit un avertisment pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor, conform OUG nr. 92/2021.
Pe lângă sancțiunile aplicate, comisarii au dispus sistarea lucrărilor până la intrarea în legalitate, colectarea și sortarea tuturor deșeurilor identificate, precum și valorificarea sau eliminarea acestora prin mijloace legale.
Totodată, societatea a fost obligată să aducă terenul la starea inițială, toate cheltuielile urmând să fie suportate de aceasta.
Reprezentanții Gărzii de Mediu Suceava atrag atenția operatorilor economici că lucrările de amenajare a platformelor industriale trebuie realizate numai după obținerea avizelor și autorizațiilor prevăzute de lege, cu respectarea obligațiilor privind gestionarea deșeurilor.
















