La data de 22 aprilie 2023, pe la ora 15.00, un tânăr de 20 de ani a sunat la 112 și a sesizat faptul că un bărbat l-a agresat fizic în cartierul Burdujeni.
Polițiștii ajunși la fața locului l-au identificat pe apelant și pe Costel I. (63 de ani), administratorul magazinului Cora din apropiere. Se pare că cei doi au avut o discuție contradictorie privind autoturismele parcate în fața magazinului, moment în care apelantul a fost lovit cu palma în zona feței de către Costel I.. Victima nu a suferit leziuni vizibile.
Victima nu a dorit intervenția unui echipaj medical la fața locului.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.