Un accident rutier soldat cu rănirea unui tânăr de 28 de ani s-a produs luni, 9 noiembrie 2026, pe DN17A, în comuna Sucevița. Un autoturism Audi a intrat în coliziune cu o autoutilitară Iveco al cărei șofer efectua un viraj la stânga, după care a fost proiectat în afara carosabilului, într-un podeț.
Accidentul a avut loc în jurul orei 13.40, în dreptul societății ADA COFFEE, iar Poliția Municipiului Rădăuți a fost sesizată prin 112, la ora 13.43.
Potrivit verificărilor efectuate de polițiști, un tânăr de 28 de ani, din municipiul Iași, conducea o autoutilitară Iveco pe DN17A, deplasându-se dinspre comuna Marginea către centrul localității Sucevița.
Ajuns în dreptul societății ADA COFFEE, conducătorul autoutilitarei a efectuat un viraj la stânga, fără să se asigure corespunzător că poate realiza manevra în condiții de siguranță.
În același timp, un alt tânăr de 28 de ani, aflat la volanul unui Audi care circula în aceeași direcție, se angajase în depășirea autoutilitarei.
Cele două vehicule au intrat în coliziune, autoturismul Audi lovind cu partea din față autoutilitara Iveco.
În urma impactului, Audi-ul a ricoșat în afara părții carosabile și s-a izbit de timpanul unui podeț.
După accident, șoferul autoturismului a reușit să iasă singur din mașină, însă a început să acuze dureri.
La fața locului au intervenit cadrele medicale, care i-au acordat primele îngrijiri și au decis transportarea sa la Spitalul Municipal Rădăuți.
În urma investigațiilor medicale, tânărul a fost diagnosticat cu contuzie lombară, fiind încadrat ca rănit ușor.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative. De asemenea, verificările în bazele de date au arătat că amândoi dețineau permise de conducere valabile.
În timpul cercetărilor, polițiștii au constatat însă o altă neregulă: autoutilitara Iveco nu avea asigurare RCA valabilă la momentul producerii accidentului.
Din acest motiv, șoferul autoutilitarei a fost sancționat contravențional cu o amendă de 2.000 de lei, iar polițiștii au dispus reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor de înmatriculare.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

















