Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost depistat, duminică, 28 septembrie 2026, conducând un autoturism pe DN29, în localitatea Dumbrăveni, deși avea permisul de conducere anulat.
În jurul orei 10:35, un echipaj al Serviciului Rutier Suceava, aflat în serviciul de patrulare și control al traficului rutier, a oprit pentru verificări un autoturism Volkswagen după ce polițiștii au observat că șoferul nu purta centura de siguranță.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, oamenii legii au constatat că permisul de conducere al bărbatului figura ca fiind anulat.
Șoferul a fost testat și cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat.














