Un bărbat care se afla la cules de ciuperci într-o pădure din comuna Ciocănești a făcut o descoperire periculoasă: o grenadă veche, puternic oxidată, despre care polițiștii cred că ar putea proveni din perioada Primului sau celui de-Al Doilea Război Mondial.
Descoperirea a fost făcută în data de 25 septembrie 2026, în jurul orei 15:00.
Bărbatul a sesizat Poliția Municipiului Vatra Dornei, iar la fața locului a fost trimisă o patrulă din cadrul Secției 15 Poliție Rurală Vatra Dornei.
Polițiștii au constatat că sesizarea se confirmă și au identificat în pădure o grenadă cu urme accentuate de rugină și oxidare.
Din primele aprecieri, muniția ar putea data din perioada Primului sau celui de-Al Doilea Război Mondial.
Zona în care a fost găsită grenada a fost securizată de polițiști, pentru a preveni apropierea altor persoane.
Totodată, a fost solicitat sprijinul ISU Suceava, urmând ca o echipă specializată să intervină pentru ridicarea și gestionarea în siguranță a elementului de muniție.
Autoritățile recomandă ca orice obiect care seamănă cu muniție neexplodată să nu fie atins, mutat sau lovit, iar descoperirea să fie anunțată imediat prin 112.













