Un tânăr de 22 de ani din comuna Vama s-a ales cu dosar penal după ce nu a oprit la semnalul polițiștilor și a fost urmărit până când oamenii legii au reușit să îl blocheze.
Incidentul s-a produs la data de 13 septembrie 2026, în jurul orei 11.00, în satul Molid, comuna Vama.
Un echipaj de poliție rutieră, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu la intersecția DN 17 cu strada Ștefan cel Mare, a observat un autoturism Audi care circula dinspre orașul Frasin către comuna Vama.
La un moment dat, șoferul a virat la stânga pentru a pătrunde pe strada Ștefan cel Mare. Polițiștii i-au făcut semnal regulamentar de oprire, însă acesta nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea.
Echipajul a pornit în urmărirea autoturismului, iar după scurt timp conducătorul auto a fost blocat și identificat.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, oamenii legii au constatat că tânărul deținea permis de conducere, însă dreptul de a conduce îi era suspendat pentru o perioadă de șase luni, în intervalul 27 august 2026 – 22 februarie 2027, ca urmare a încălcării mai multor reguli de circulație.
Polițiștii i-au solicitat șoferului să se supună testării cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat.
Ulterior, tânărul a solicitat recoltarea de mostre biologice de sânge. El a fost condus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde i-au fost prelevate două probe de sânge, la un interval de o oră.
În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.














