Tribunalul Suceava l-a condamnat pe Bogdan Hașovschi la un an și patru luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă. Termenul de supraveghere stabilit este de doi ani.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 de zile, obligaţie care va fi executată în cadrul Primăriei municipiului Suceava sau în cadrul Primăriei comunei Ipoteşti.
Magistrații au dispus confiscarea specială a bunurilor folosite de inculpat la săvârșirea infracțiunii, respectiv:
- un HDD marca MAXTOR de capacitate 40 GB,
- un laptop ASUS, de culoare neagră, model R 500V.
Decizia nu era definitivă la data pronunțării (25 februarie 2025). Față de aceasta se putea face apel în termen de 10 zile de la comunicare, în caz contrar decizia rămânând definitivă.
Numărul dosarului este 4014/86/2024.













