Judecătoria Suceava l-a condamnat pe Costel Gabriel O. la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea a patru infracțiuni de delapidare. Termenul de supraveghere stabilit este de trei ani.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul va trebui să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei municipiului Suceava sau în cadrul DGASPC Suceava.
Magistrații au dispus încetarea procesului penal față de Costel Gabriel O. pentru săvârșirea a șapte infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale și șase infracțiuni de uz de fals.
Decizia nu era definitivă la data pronunțării (7 august 2023). Față de aceasta se putea face apel în termen de 10 zile de la comunicare, în caz contrar decizia rămânând definitivă.
Numărul dosarului este 8025/314/2022*.
La data de 4 noiembrie 2016 inculpatul a eliberat 80 de metri de cablu tip 16X1 din magazia districtului, la dispoziția verbală a șefului districtului din acea perioadă, fără a întocmi bon de consum. Cablul a fost preluat de către șeful districtului. Ulterior a fost întocmit un bon de consum, fiind trecut la primitor în fals un electromecanic. Comisia a constatat faptul că cei 80 de metri de cablu nu au fost folosiți în teren, instalația funcționând pe vechiul cablu.
La data de 9 noiembrie 2016 a eliberat din gestiune 110 metri cablu tip 7X1 și a întocmit un bon de consum, trecându-l la rubrica ”Primitor” pe un electromecanic căruia i-a contrafăcut semnătura. Comisia a constatat faptul că cei 110 metri liniari au fost puși în operă.
La data de 5 decembrie 2016 a eliberat din gestiune 100 metri cablu tip 16X1 prin întocmirea unui bon de consum pe numele unui electromecanic, contrafăcându-i semnătura. Comisia a constatat faptul că cei 100 metri cablu nou nu au fost pozați în teren și că instalația funcționează pe vechiul cablu.
La data de 9 decembrie 2016 a eliberat din gestiune 359 metri cablu tip 16X1 și a întocmit un bon de consum pe numele eletromecanicului, căruia îi contrafăcuse semnătura. 120 de metri de cablu au fost utilizați la înlocuirea cablului vechi. Restul de 239 metri cablu nou și cei 120 de metri de cablu vechi nu au fost introduși în gestiune.
La data de 31 ianuarie 2017, inculpatul a întocmit un bon de consum și a înscris în mod fictiv la primitorul bunurilor materiale pe un electromecanic, căruia îi contrafăcuse semnătura, iar în carnetul de șantier a consemnat date nereale.
La data de 27 aprilie 2017 a eliberat din gestiune 150 de metri de cablu tip 19X1 și 103 metri de cablu tip 48X1, fără a întocmit în prealabil bonurile de consum. Ulterior inculpatul a întocmit bonuri de consum pentru aceste cabluri, pe numele electromecanicului. Și în acest caz comisia a constatat faptul că instalația funcționează pe vechiul cablu.
La data de 27 mai 2017, inculpatul a întocmit un bon de consum pentru o cantitate de 245 de metri de cablu tip 7X2,5, din care a eliberat doar 125 de metri trecându-l în mod fictiv pe electromecanic la rubrica ”Primitor”. Comisia a pozat în teren 112 metri de cablu tip 7X2,5, fără a fi conectați la instalație și 125 de metri de cablu au fost înlocuiți.
Inculpatul a achitat suma de 5.141,47 lei către SRCF Iași, în vederea recuperării prejudiciului.
Inculpatul are studii liceale, este căsătorit și nu are antecedente penale. Acesta lucrează în continuare pe același post, respectiv conducerea Sucursalei Regionale de Căi Ferate Iași.













