Judecătoria Suceava l-a condamnat pe Ovidiu L. (54 de ani) la șase luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Termenul de supraveghere stabilit este de doi ani.
Inculpatul trebuie să îi plătească victimei suma de 2.000 de lei, reprezentând daune morale.
Decizia nu este definitivă. Față de aceasta s-a făcut apel în termen de 10 zile de la comunicare.
La data de 13 august 2020, a avut loc o întrunire a adunării generale a unei asociații de proprietari din municipiul Suceava. Unul dintre punctele de pe ordinea de zi viza instalarea unei băncuțe în fața blocului în care inculpatul și persoana vătămată locuiau la acel moment, fiind vecini.
Persoana vătămată a venit cu ideea instalării băncuței, iar inculpatul s-a opus. Astfel, între cei doi au avut loc unele discuții contradictorii. Propunerea a fost supusă votului. Aceasta a fost adoptată cu un număr de șapte voturi.
O zi mai târziu, la data de 14 august 2020, în jurul orie 16.45, persoana vătămată, împreună cu fiica sa minoră, ieșeau din scara blocului în care locuiau. În acest timp, aceștia s-au intersectat cu inculpatul, care i-a aplicat victimei o lovitură cu pumnul la nivelul feței. În urma acestei lovituri, victima a fost rănită, necesitând un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Inculpatul este căsătorit, are studii superioare și este inginer mecanic. Se pare că individul este cunoscut ca fiind o persoană conflictuală, având de-a lungul timpului mai multe disensiuni cu vecinii săi.













