La data de 17 ianuarie 2023, o rădăuțeancă s-a deplasat la sediul Poliției Municipiului Rădăuți, unde a depus o plângere față de concubinul său, pe care îl acuză că ar fi agresat-o fizic și ar fi amenințat-o cu acte de violență.
În ziua de 16 ianuarie 2023, pe la ora 17.00, între persoana vătămată și concubinul său a avut loc un conflict verbal pe fondul neînțelegerilor cauzate de consumul excesiv de băuturi alcoolice de către bărbat. În timpul conflictului, individul a amenințat-o pe persoana vătămată cu acte de violență, a îmbrâncit-o și a lovit-o cu mâinile.
În acest caz a fost emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului și a fost întocmit un dosar penal pentru violența în familie și amenințare.














