La data de 22 iulie 2025, în jurul orei 23.45, un echipaj al Secției 4 Poliție Rurală Gălănești a observat în trafic o motocicletă de culoare neagră, care se deplasa pe raza comunei Voitinel fără plăcuțe de înmatriculare.
Polițiștii au efectuat semnalele regulamentare de oprire, însă șoferul a virat brusc la stânga, a ignorat somațiile și a accelerat în forță, îndreptându-se spre centrul localității.
După o urmărire de aproximativ 800 de metri, motocicleta a fost blocată de echipajul de poliție pe strada Cărămidăriei, în apropierea unui imobil din Voitinel.
Conducătorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Totuși, în urma verificărilor în baza de date a Poliției Române, s-a constatat că tânărul nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie, iar motocicleta pe care o conducea nu este înmatriculată.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.













