La data de 6 mai 2024, în jurul orei 19.00, un bărbat de 34 de ani, din comuna Fântânele, a sunat la 112 și a sesizat faptul că a fost lovit de către o persoană, pe terenul de fotbal din localitatea Stamate, comuna Fântânele.
Polițiștii l-au identificat pe apelant în fața școlii gimnaziale din localitatea Stamate, în stare vădită de ebrietate, unde se aflau mai mulți tineri care jucau fotbal. Acesta a declarat organelor de poliție că, în timp ce se afla pe terenul de sport, un individ de 27 de ani, localnic, i-a solicitat să plece și l-a lovit de două ori cu piciorul în zona dorsala, motiv pentru care a apelat 112.
Vicima nu prezenta urme vizibile de violență pe corp și nu a solicitat deplasarea la fața locului a unui echipaj de ambulanță.
Agresorul a fost identificat pe terasa unui bar din localitate, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a declarat organelor de poliție că, în timp ce se afla pe terenul de sport i-a solicitat victimei să iasă de pe teren deoarece echipa lui a pierdut meciul și întrucât acesta i-a adresat înjurii, l-a lovit cu piciorul însă fără a dori să-i provoace vreo leziune.
Întrucât în momentul discuției, agresorul a adresat înjurii și expresii jignitoare în prezența organelor de poliție la adresa victimei, acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 lei.
S-a întocmit dosar penal privind privind infracțiunea de ,,lovirea sau alte violențe”.













