La data de 21 septembrie 2025, ora 01.21, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un tânăr din comuna Șcheia cu privire la faptul că o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice s-a lovit la cap.
În urma cercetărilor s-a stabilit că, în jurul orei 01.15, doi tineri din comuna Șcheia, ambii de 22 de ani, se deplasau pe strada Stațiunii din municipiul Suceava, în zona magazinului „Danygry”, unde au observat un bărbat de 36 de ani, din Suceava, care striga pe stradă.
În momentul în care cei doi s-au apropiat de el, bărbatul a inițiat un conflict verbal, iar aceștia l-au împins. Pe fondul stării de ebrietate, bărbatul a căzut și s-a lovit.
La fața locului a intervenit un echipaj medical din cadrul SAJ, care i-a acordat îngrijiri medicale, fiind diagnosticat preliminar cu etilism acut și plagă contuzionată la sprânceana dreaptă. Victima a fost transportată la UPU Suceava pentru investigații suplimentare.
Bărbatul de 36 de ani nu a dorit să depună plângere penală pentru infracțiunea de lovirea sau alte violențe.