România a reușit, în mai puțin de nouă zile, ceea ce părea aproape imposibil: strângerea sumei de 2,3 milioane de dolari pentru salvarea vieții Andreei Anița, o tânără din Fălticeni diagnosticată cu sarcom sinovial, un cancer rar și extrem de agresiv, cu care se luptă de 11 ani.
You might also like
Anunțul a fost făcut public de preotul fălticenean Alexandru Lungu, printr-o postare amplă, emoționantă și detaliată, în care descrie pas cu pas cum a luat naștere campania umanitară, cum s-a ajuns la suma-record și ce urmează pentru Andreea.
Campania a fost inițiată alături de polițistul brașovean Daniel Ceclan (Dani Cek) și echipa Aripi pe pământ, după ce Andreea a primit răspunsul oficial de la Memorial Sloan Kettering Cancer Center, una dintre cele mai prestigioase instituții oncologice din lume, care a estimat costurile maxime ale tratamentului inovator de care tânăra are nevoie.
Tratamentul – TECERLA, o terapie celulară personalizată de ultimă generație – reprezintă prima terapie de acest tip aprobată în lume pentru acest tip de cancer rar, oferind o șansă reală pacienților care au epuizat toate celelalte opțiuni medicale.
Mobilizarea a depășit rapid mediul online și a devenit un fenomen național. Fălticeniul a fost descris drept „capitala binelui”, iar solidaritatea s-a extins în tot județul Suceava, în România și în diaspora. Oameni simpli, instituții, școli, afaceri locale, voluntari, dar și mass-media au contribuit la această reușită.
Mai jos, redăm integral mesajul publicat de preotul Alexandru Lungu:
„Pe un grup de Whatsapp cu peste 640 de persoane s-a dezbătut în urmă cu aproximativ 12 zile, pentru prima dată, posibilitatea de a ne arunca în una din cele mai grele și costisitoare campanii umanitare existente în România. Ne-am așezat la un dialog alături de toți membrii asociației Aripi pe pământ și am supus în mod democratic la vot, fără presiuni sau așteptări deșarte, posibilitatea implicării în lupta pentru viață a Andreei Anița. Fară ezitare, răspunsul a fost 100% favorabil. De aici încolo începe una din cele mai frumoase file de solidaritate, scrise vreodată într-o campanie umanitară.
Andreea Aniţa nu este o persoană obișnuită din România, cu un diagnostic complex și atât. Nu este doar un pacient oncologic oarecare, un simplu număr de ordine într-o listă lungă și rece de pacienți. Andreea este atipică din multe puncte de vedere și cu o capacitate de introspecție fabuloasă. După 11 ani de strategii și bătălii duse cu inamicul numărul 1 al vieții ei, cancerul sarcomului sinovial, după tratamente cu tot ceea ce medicina clasică din România și Europa îi putea oferi, Andreea s-a văzut pusă în situația neplăcută de a se afla pentru prima dată fără solutii reale. Eu o cunosc pe Andreea de aproximativ 3 ani de zile. Lupta ei s-a scurs în tăcere până atunci. Între cateva cure de chimioterapie și plimbările dintre Fălticeni și spitalele unde Andreea mergea să îi declare război cancerului, ea continua să rămână o tânără obișnuită, cu preocupări specifice vârstei ei. Andreea nu a „profitat” nici măcar o clipă de faptul că este un pacinet oncologic, chinuit nu doar de schimbările specifice vârstei adolescentine, ci de toată corvoada asta neîntreruptă cu simptomele bolii și a tratamentelor agresive la care și-a supus organismul în toți acești ani. Ea a decis să-și trăiască firesc cursul zilelor, de parcă celelalte lupte ar fi parte normală a unei vieți obișnuite. A continuat să meargă la școală, să învețe, să-și continue pasiunea legată de muzică și desen. Boala a încercat să îi fure toată seva fericirii, însă Andreea nu i-a permis acest lucru.
În una din multele noastre discuții, am întrebat-o pe Andreea ce o ajută să meargă înainte, peste toate aceste hopuri nedrepte pe care viața i le-a pus înainte. Răspunsul ei este pe cât de simplist în aparență și lipsit de farduri, pe atât de real și uman: Dorința de a nu îi lăsa pe ceilalți din familie să sufere, dacă ea și-ar abandona lupta. Andreea a luptat, luptă și va continua să o facă pentru a nu îi abandona pe cei dragi. O lecție extrem de importantă a zilelor noastre, când depresia și sinuciderea în rândul tinerilor este la cote alarmante.
Și de aici încolo începe ceea ce deja știți cu toții. Una din cele mai nebune călătorii ale noastre, în încercarea de a oferi unui tânăr șansa pe care o merită. Șansa de a trăi în ciuda celor mai sumbre previziuni și lupte, cea în fața cancerului. Am demarat campania umanitară pentru Andreea Aniţa alături de Dani Cek și echipa Aripi pe pământ atunci când spitalul Memorial sloan kettering cancer center din New York i-a comunicat Andreei prin email costurile maxime estimate de medici în urma analizării dosarului medical. Starea Andreei care se degrada și amploarea sumei care ne stătea înainte ne-au așezat în fața unei decizii care nu mai suporta amânare. Intrăm în luptă cât încă este timp sau ne poticnim de amploarea campaniei și o privim pe Andreea cum își trăiește ultimile zile într-o agonie greu de imaginat. Și ne-am aruncat cu inima deschisă știind câte valuri se vor ridica deasupra noastră.
Ceea ce s-a întâmplat mai apoi este deja o poveste de Petre Ispirescu, un basm despre lupta dintre bine și rău, dintre lumină și întuneric. Andreea a devenit peste noapte, simbolul solidarității și al dragostei fără centură de siguranță. În doar câteva zile Andreea a fost înfiată la propriu de o țară întreagă, ca și când nimic altceva din jurul nostru nu ar conta mai mult decât viața ei contra timp. De pe 2 pagini de socializare, a mea și a lui Dani Cek, s-a creat un tsunami de amploare, așa încât în doar 24 de ore, povestea Andreei era deja pe buzele tuturor oamenilor. Mobilizarea fantastică nu s-a desfășurat doar în spațiul virtual. Amploarea campaniei s-a resimțit mai ales în epicentrul vietii Andreei, în orașul ei de baștină, Fălticeni. Preț de o săptămână Fălticeniul a devenit capitala binelui. De la simplii oameni, până la instituții, școli, grădinițe, farmacii, afaceri locale mici și mari, totul a îmbrăcat chipul Andreei. Iar de acolo s-a contaminat Suceava și restul României, de aici și de peste hotare. Mi-ar trebui tone de cuvinte și tot nu mi-ar ajunge să înșirui numele celor care au pus umărul la acest act de ctitorie a unei vieți omenești. Au fost și piedici pe parcursul călătoriei, dar cumva Dumnezeu le-a transformat și pe acestea în șansa Andreei de a fi auzita peste tot.
Ce urmează pentru Andreea, acum când partea financiară s-a rezolvat? Iata pe scurt câteva precizări necesare despre tratamentul pe care Andreea urmeaza să-l primească.
TECELRA este o terapie celulară personalizată care folosește propriile celule imunitare ale pacientului, modificate genetic, pentru a recunoaște și a ataca selectiv celulele de sarcom sinovial, oferind o șansă reală pacienților care au epuizat toate celelalte opțiuni disponibile fără a obține controlul bolii. Prima terapie celulară de acest tip aprobată în lume pentru cancerul rar și parșiv cu care Andreea luptă de 11 ani.
După o săptămână în care ochii ei frumoși au privit în atâtea suflete și au declanșat acest val extraordinar de solidaritate, pentru Andreea urmează partea invizibilă, dar și cea mai grea, a luptei.
Probele ei de țesut au ajuns în centrul de cercetare și tratare a cancerului Memorial Sloan Kettering Cancer Center din Statele Unite, unde sunt deja supuse unor teste genetice complexe – un pas esențial înainte de recoltarea propriilor celule imunitare. Cu ajutorul vostru, al tuturor, Andreea poate face pașii următori, sub supravegherea uneia dintre cele mai complexe echipe medicale multidisciplinare din lume, medici cu supraspecializare în tratarea sarcoamelor și cercetători care au studiat acest tip de sarcom ani întregi.
Ce înseamnă asta, pe scurt, în câteva fraze care nu descriu și riscuri, posibile efecte adverse, nenumărate, extrem de complexe investigații… Se recoltează propriile celule imunitare, care sunt apoi modificate genetic, „învățate” să recunoască sarcomul și apoi multiplicate. Urmează câteva ședințe de chimioterapie de pregătire. Apoi, într-o singură zi, celulele ei, modificate genetic, se întorc „acasă”, în venele ei, printr-o singură infuzie. Un fel de ,,apa vieții” care trebuie să recunoască și să alunge răul…
Din acel moment, lupta nu mai este o speranță abstractă, ci un proces real, viu, care se va întâmpla în interiorul ei, pas cu pas.
,,Iar oricine vă va da să beţi un pahar de apă, în numele Meu, fiindcă sunteţi ai lui Hristos, adevărat zic vouă că nu-şi va pierde plata sa”…
Ca să conturez și concluzia, oricât de multe lucruri ar mai fi de spus în continuare, trebuie să ajungem totuși la un punct final. România a răspuns incredibil in cazul Andreei și a realizat ceea ce părea aproape imposibil. Să adune 2,3 milioane de dolari. Nu pe o perioadă de câteva luni de zile. Nici măcar săptămâni, așa cum speram noi într-un scenariu optimist. În doar 8 zile jumătate, Andreea a scăpat de primul hop, cel financiar. Dintre miile de omenii care ar merita menționați aici și sper din suflet să nu se simtă ignorați și dați deoparte, fiindu-mi imposibil să îi enumăr aici, cu aportul fantastic al tuturor volunarilor asociației Aripi pe pământ care nu au contenit nici o clipă din a propaga povestea Andreei, chiar bătând la propriu la mii de uși si desigur fără implicarea copleșitoare și neobosită a bunului meu prieten Dani Cek, nu am fi reușit niciodată o asemenea mobilizare. Mulțumesc în mod excepțional Televiziunii Române pentru solidaritatea expusă nu doar în vorbe, cât mai ales în fapte vii, pentru șansa de a-i spune povestea Andreei și astfel a ajunge în casele milioanelor de români care au ales să devină părtași ai acestei povești incredibile. Omenește vorbind, Andreea a făcut absolut tot ce a ținut de ea în acest răstimp. A sunat, a scris, a cercetat și în cele din urmă a gasit răspunsul: TECERLA. Noi ceilalți am pus umărul la speranța care continuă să licărească și să devină palpabilă pentru Andreea, prin acest tratament inovator care dă rezultate, acolo unde toate celelalte tratamente nu mai reacționează. Văzând lupta Andreei, risipirea plină de dragoste a atâtor oameni, credința a sute de mii ctitori care au ales să scoată din desaga inimii, nu doar sprijin material atât de necesar ci si rugăciuni către Cer, rămâne în acest moment doar să ii cerem lui Dumnezeu, când noi ca oameni ne-am dus angajamentul la final, să pecetluiască ca Tată ceresc ceea ce ține de dumnezeirea Sa purtând mâna medicilor prin toată rana care se află în trupul Andreei. România a dat tot ce a avut mai bun pentru Andreea, iar pentru asta nu pot decât să-mi scot simbolic pălăria. Sus inima, Andreea! Sus!
