La data de 30 noiembrie 2023, în jurul orei 19.30, o persoană din satul/comuna Moldova-Sulița a sunat la 112 și a sesizat faptul că vecinul său în vârstă de 67 de ani a fost ucis de concubina sa.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție care a constatat faptul că sesizarea se confirmă. Cadavrul lui Vasile U. a fost găsit pe pat, în locuința concubinei sale, Ana Purșega (41 de ani). Corpul neînsuflețit era învelit cu o pilotă, prezentând leziuni la nivelul capului.
Cei doi iubiți aveau o relație de concubinaj de aproximativ 16-17 ani, locuind împreună în imobilul femeii, din satul/comuna Moldova-Sulița, în zona denumită popular ”Plai”. Aceștia locuiau singuri.
Cunoscuții acestora susțin că cei doi obișnuiau să consume băuturi alcoolice în exces, chiar și spirt medicinal.
Ana Purșega a recunoscut fapta comisă. Aceasta a spus că în urma unui conflict spontan, pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice, i-a aplicat bărbatului o lovitură în zona feței, utilizând un inel metalic al plitei din fontă montată pe soba de teracotă, din încăperea unde locuiau. Ulterior, întrucât bărbatul a început să se simtă rău și s-a așezat în pat, l-a învelit cu o pilotă, fără a-i verifica starea de sănătate.
Femeia a fost reținută pentru 24 de ore, fiind introdusă în Arestul IPJ Suceava.













