În seara de 30 – 31 august 2022, mai multe treceri pentru pietoni din municipiul Suceava au fost desființate. Până acum au fost desființate trei treceri de pietoni: una de pe strada Universității, una din fața Catedralei și una din zona Areni.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus că astfel încearcă să fluidizeze traficul.
„Noi suntem învățați comozi, asta este realitatea. Trebuie să ne învățăm că mai avem un pic și de mers până la trecerea de pietoni, mai mergem puțin și pe sensuri unice, așa e în toată lumea civilizată”, a spus Ion Lungu.













