La data de 4 noiembrie 2025, între orele 13.00 și 15.00, polițiștii suceveni, alături de jandarmi, au desfășurat o amplă acțiune pe raza municipiului Suceava, în jurul mai multor unități de învățământ: Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară.
Scopul acțiunii a fost creșterea gradului de siguranță a elevilor și a cadrelor didactice, dar și prevenirea delicvenței juvenile și a absenteismului școlar.
La acțiune au participat efective din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Serviciului Rutier, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Criminalistic – Compartimentul Canin, Poliției Municipiului Suceava și Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava.
În urma verificărilor:
-
au fost controlați 10 agenți economici din zona unităților de învățământ,
-
s-au efectuat verificări la 3 obiective privind respectarea legislației în domeniul pazei,
-
86 de persoane au fost legitimate, dintre care 38 de elevi au fost depistați în localuri publice în timpul orelor de curs,
-
au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 12.000 lei,
-
iar 630 de lei au fost ridicați în vederea confiscării.
Totodată, 16 polițiști și 6 jandarmi au participat la acțiune, iar înainte de aceasta, polițiștii au desfășurat șase activități preventive la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”, unde au interacționat cu 291 de elevi și 19 cadre didactice.
Poliția Sucevei anunță că astfel de controale vor continua în perioada următoare, cu scopul de a descuraja chiulul, consumul de alcool sau tutun în rândul minorilor și actele de violență în mediul școlar.













