Curtea de Apel Suceava a condamnat-o pe Andreea Elena Vărvăruc (27 de ani) la șase ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie sub forma vătămării corporale care a pus în primejdie viața victimei.
Inițial, Tribunalul Botoșani a condamnat-o pe aceasta la trei ani de închisoare în acest dosar.
Decizia este definitivă.
La data de 20 mai 2023, în jurul orei 15.52, un bărbat a sunat la 112 și a reclamat faptul că soția sa este hărțuită telefonic de către o persoană de sex masculin. Acesta a menționat că se află în fața unui magazin Profi City, din județul Botoșani.
Echipajul de poliție ajuns în scurt timp la fața locului a identificat în fața ușii de acces în magazin o persoană de sex feminin care ținea într-o mână un cuțit, iar în interiorul magazinului se afla o persoană de sex masculin, care ținea ușa blocată. Polițiștii au somat persoana de sex feminin să lase cuțitul din mână, au imobilizat-o și încătușat-o.
Bărbatul a ieșit din magazin și a declarat că este soțul persoanei imobilizate, polițiștii constatând că prezintă plăgi înjunghiate la nivelul abdomenului și feței.
Cei doi locuiesc în apropierea magazinului Profi City și între aceștia a avut loc un conflict în apartamentul comun, unde femeia l-ar fi înjunghiat pe soțul său cu un cuțit, după care acesta a fugit afară din imobil și s-a refugiat în magazin, urmărit de soția sa, care ținea cuțitul în mână și dorea să-l agreseze în continuare.
Femeia a aruncat cuțitul doar la intervenția echipajului de poliție. În parcarea din fața magazinului, la o distanță de 7 m de ușa de acces în magazin, a fost identificat un cuțit de bucătărie cu lungimea totală de 28,7 cm, din care lama de 16 cm, cu mâner din plastic de culoare albastru, cuțit cu privire la care polițiștii care interveniseră în urma apelului la 112 au arătat că aparținea inculpatei.
Deoarece afară ploua, pe cuțit nu mai existau urme aparente de sânge. Pe ușa de acces în magazin, pe partea interioară, au fost identificate urme dinamice de substanță de culoare brun-roșcat asemănătoare sângelui, dispuse pe o suprafață de 80×50 cm. Pe pardoseală, în dreptul ușii, au fost identificate același tip de urme pe o suprafață de 110×85 cm, iar în fața caselor de marcat, tot pe pardoseală, erau dispuse același tip de urme pe o lungime de 3,7 m.
Cu ocazia audierii, persoana vătămată a pus la dispoziția organelor de urmărire penală un suport USB tip memory stick conținând imaginile înregistrate de camera de supraveghere amplasată pe holul blocului, în exteriorul apartamentului soților, care surprinde scara de acces de la parter la etajul 1 și ușa de acces în apartament.
Pe înregistrare sunt surprinse doar imagini video, fără sunet. Pe imagini se observă cum, la ora 15.59.04, femeia deschide ușa apartamentului, iar la ora 15.59.15 bărbatul urcă scările de acces la etaj, îndreptându-se spre ușa locuinței. La ora 15.59.16 femeia gesticulează cu mâna stângă, invitându-și soțul să intre în apartament și, în același timp, ține ușa cu mâna dreaptă, în care se observă un obiect ce pare a fi contondent (cuțit). La ora 15.59.22 bărbatul intră pe holul locuinței, iar la ora 15.59.24 femeia îl lovește o singură dată cu obiectul contondent în zona abdomenului.
În intervalul 15.59.27 – 15.59.34, bărbatul încearcă să o îndepărteze de el pe soția sa, timp în care aceasta îl lovește cu obiectul pe care îl ținea în mână în zona bărbiei, după care bărbatul părăsește în fugă apartamentul, plecând pe scări spre ieșirea din bloc. Femeia îl urmărește, ținând în continuare obiectul în mână.
La data de 16 iunie 2023, reprezentanții magazinului au pus la dispoziția organelor de anchetă filmările surprinse de camerele de supraveghere ale magazinului. Pe imagini se observă cum, la ora 16.00.03, ținând mâna stângă în zona abdomenului, bărbatul intră în magazin și ține ușa închisă. La ora 16.00.09 apare și femeia care trage insistent de ușa de acces, fără a reuși să intre.
Scena durează până la ora 16.01.03, când apare o mașină de poliție, la ora 16.01.33 femeia este imobilizată de polițiști, iar la ora 16.01.39 victima iese din magazin.
Persoana vătămată a fost examinată medico-legal la data de 20 mai 2023. Victima a fost intubată orotraheal. Aceasta a avut nevoie de un număr de 12-15 zile de îngrijiri medicale. Leziunile i-au pus viața în primejdie.
În fața instanței, bărbatul a spus că el și inculpata s-au mai bruscat anterior, însă nu violent, și totul s-a întâmplat din dragoste. Cu privire la incidentele din ziua de 20 mai 2023, a arătat că soția sa l-a atins cu cuțitul din greșeală în zona abdomenului și, când a prins-o de mână, l-a atins cu cuțitul la barbă și la mâna stângă, însă el nu s-a speriat. Mai mult, bărbatul a precizat că o iartă pe inculpată, că nu este o criminală, nu o consideră vinovată și că nu are nicio pretenție de la ea, arătând disponibilitatea de a continua relația cu inculpata.