La data de 10 martie 2023, în jurul orei 14.00, un bărbat din satul/comuna Dumbrăveni, în timp ce conducea un moped neînmatriculat, pe strada Nicolae Labiș din localitatea de domiciliu, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, căzând pe partea carosabilă.
După ce polițiștii au efectuat verificări în bazele de date au constatat faptul că individul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a mopedistului, care a fost transportat la SJU Suceava. În urma investigaţiilor medicale, acestuia i s-a stabilit diagnosticul: „contuzionat ușor ,traumatism cranio-facial, contuzie toraco-abdominală, etilism acut”.
Individul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei la Spitalul Judeţean Suceava, fără consimțământul acestuia.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul neînmatriculat”.