Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Suceava au aplicat o amendă în valoare de 6.000 de lei unei persoane fizice care a fost prinsă în timp ce depozita ilegal pământ amestecat cu resturi din demolări pe un teren privat dintr-o localitate din județul Suceava.
Potrivit autorităților, deșeurile abandonate includeau moloz, bucăți de beton, lemn și alte materiale rezultate din lucrări de construcție și demolare. Comisarii de mediu au constatat că acțiunea reprezintă o degradare a mediului și încalcă prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului.
„Această practică este tot mai des întâlnită în ultima perioadă și reprezintă o încălcare gravă a legislației de mediu”, se arată într-un comunicat transmis de Garda de Mediu Suceava.
Pe lângă sancțiunea financiară, comisarii au întocmit o notă de constatare și au impus măsuri concrete cu termene clare de remediere, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.