La data de 3 decembrie 2022, în jurul orei 00.30, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Gura Humorului acționau în cadrul unei acţiuni pe linia depistării şi sancţionării conducătorilor auto care conduc autovehicule fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, pe DN 2E, pe raza localității Vârfu Dealului, comuna Pârteştii de Jos. La un moment dat, aceștia au oprit pentru control un autoturism marca Volkswagen Tiguan, înmatriculat provizoriu în Germania. Acesta tracta o remorcă. La volanul mașinii se afla Ovidiu B. (36 de ani), din orașul Solca.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul avea permisul de conducere suspendat pentru perioada 5 septembrie – 3 decembrie 2022, ca urmare a comiterii unei abateri rutiere.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.












