La data de 26 octombrie 2022, pe la ora 19.30, o femeie din comuna Frătăuții Vechi a sesizat 112 despre faptul că soțul său face scandal.
La fața locului a fost identificată apelanta. Lângă aceasta se afla soțul ei și un localnic. Conform femeii, localnicul respectiv a început o discuție în contradictoriu cu ea, iar pe fondul consumului de alcool, acesta i-a adresat femeii amenințări cu acte de violență.
Reclamanta nu a fost rănită, motiv pentru care nu a intervenit la fața locului nicio ambulanță.
Polițiștii au calmat spiritele și i-au trimis pe toți acasă, spunându-le ca pe viitor să își rezolve problemele pe cale amiabilă.
În acest caz, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „amenințare”.













